V-ati trezit vreodata intr-o dimineata si sa simtiti ca nu mai aveti acel ceva care inainte facea ca orice inceput de zi sa fie o desfatare? Sa ai acea senzatie ca e un film prost, un film in care nu ai ce cauta, in care persoanele din jurul tau sunt niste amatori, nicidecum cei pe care ii stiati? Sa simti ca te sufoci pentru ca nu ai cui sa-i povestesti ca nu ai putut dormi decat 3 ore, ca ai avut un cosmar? Si de fapt cosmarul sa fie ca te-ai trezit in acea lume fara el...
E groaznic sa traiesti astfel de clipe. Simti ca arzi, ca orice ai atinge te arde si respinge contactul cu tine si in acelasi timp tremuri de frig si nimic nu te poate incalzi. Sa te simti prins in propria ta lumea. Iar minutele...minutele chiar se transforma in adevarate ore. Niste ore ipocrite care te schilodesc...si totusi ce speranta iti dau acele ore!
Si iti spui ca trebuie sa treaca inca o ora, si inca o ora si ziua asta, si te minti ca maine va fi mai bine. Dar nu e asa. Maine continui lupta cu absenta. Chinuitoare, cinica, otravitoare absenta!
Si totusi, soarele rasare, chiar daca mai tarziu decat de obicei. Si realizezi ca totul a fost un cosmar. Un cosmar atat de real si dureros incat in suflet iti ramane teama. Teama de a retrai acel cosmar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu