joi, 15 septembrie 2011

Da si nu.

Azi am citit un articol pe http://www.kudika.ro/articol/relatii~tips/18426/mr-right-ce-vrem-de-la-barbatul-ideal.html , care la sfarsit spunea asa:
"Vreau un iubit care sa ma asculte cand am ceva de zis, chiar daca pentru el vorbesc in chineza. Doar am nevoie sa ii gasesc privirea si sa ma aprobe. Vreau unul caruia sa ii placa vacantele, care sa imi accepte prietenele si familia fara a comenta la adresa lor si sa imi laude aptitudinile de gospodina, chiar daca mancarea este dezastruoasa (eu am stat si am muncit pentru ea, am facut-o cu drag asa cum am stiut).
Si ca sa concluzionez, vreau un barbat care sa nu se schimbe pentru mine, sa isi mentina punctul de vedere, sa ma certe cand mi se urca la cap feminitatea, sa fie in stare sa ma confrunte, sa imi accepte defectele si sa stie cum sa ma inveseleasca atunci cand lacrimile imi invadeaza obrajii. Vreau sa fie doar al meu, sa nu il impart cu nimeni si sa imi zica macar o data pe saptamana simplul, dar minunatul “Te iubesc”."

Sunt de acord cu tot ce e scris mai sus, mai putin asupra unui lucru : "sa imi zica macar o data pe saptamana simplul, dar minunatul “Te iubesc”." De ce?
Pentru ca eu am langa mine un barbat care imi ofera tot ce am nevoie. Si nu imi zice "Te iubesc". Si asta este extraordinar! Pentru ca ma face sa-l simt in fiecare oscior si muschi si celula! Atunci cand ma imbratiseaza dupa o zi proasta, atunci cand il prind ca ma priveste in timp ce am adormit la film (inca o data!), atunci cand se uita la mine ca si cum as fi centrul universului lui, atunci cand ma cearta ca sunt prea ingaduitoare cu altii, atunci cand are grija de mine cand sunt racita, atunci cand nu ma lasa sa spal vasele, si multe altele...
Asa ca sfatul meu sa nu asteptati sa vi se spuna ci sa va deschideti mintea si sufletul pentru a simti atunci cand vi se va transmite asta!

luni, 12 septembrie 2011

Chinuitoare, cinica, otravitoare absenta!


V-ati trezit vreodata intr-o dimineata si sa simtiti ca nu mai aveti acel ceva care inainte facea ca orice inceput de zi sa fie o desfatare? Sa ai acea senzatie ca e un film prost, un film in care nu ai ce cauta, in care persoanele din jurul tau sunt niste amatori, nicidecum cei pe care ii stiati? Sa simti ca te sufoci pentru ca nu ai cui sa-i povestesti ca nu ai putut dormi decat 3 ore, ca ai avut un cosmar? Si de fapt cosmarul sa fie ca te-ai trezit in acea lume fara el...
E groaznic sa traiesti astfel de clipe. Simti ca arzi, ca orice ai atinge te arde si respinge contactul cu tine si in acelasi timp tremuri de frig si nimic nu te poate incalzi. Sa te simti prins in propria ta lumea. Iar minutele...minutele chiar se transforma in adevarate ore. Niste ore ipocrite care te schilodesc...si totusi ce speranta iti dau acele ore!
Si iti spui ca trebuie sa treaca inca o ora, si inca o ora si ziua asta, si te minti ca maine va fi mai bine. Dar nu e asa. Maine continui lupta cu absenta. Chinuitoare, cinica, otravitoare absenta!

Si totusi, soarele rasare, chiar daca mai tarziu decat de obicei. Si realizezi ca totul a fost un cosmar. Un cosmar atat de real si dureros incat in suflet iti ramane teama. Teama de a retrai acel cosmar.